Despre aditivii alimentari – Totul despre E-uri – Categorii, exemple, cat sunt de periculoase

Aditivii alimentari sunt substante adaugate in alimente pentru a le spori gustul, pentru o aroma mai intensa, pentru un aspect mai deosebit sau pentru a le adauga calitati superioare acestora. Astfel, aditivii ofera alimentelor proprietati suplimentare fata de cele de baza, precum: culoare, indulcire sau conservare.

exemple de e-uri in alimente
Exemple de E-uri in alimete / Sursa foto: https://www.efsa.europa.eu/en/topics/topic/food-additives

Daca in trecut acestia erau folositi doar pentru conservarea alimentelor, odata cu aparitia produselor procesate au fost introdusi noi si multi alti aditivi, atat de origine naturala cat si de origine artificiala. Vechii romani foloseau condimente precum sofranul pentru a da mancarii o culoare galbena bogata, in timp ce sarea si otetul erau folosite pentru conservarea carinii si a legumelor pentru calatorii lungi.

Pentru a informa consumatorii si pentru a reglementa acesti aditivi, fiecaruia i s-a administrat un anumit numar. Initial acestia au fost “E-numar” utilizati in Europa pentru toti aditivii aprobati. Aceasta schema de numerotare a fost adoptata ?i extinsa acum de Comisia Codex Alimentarius pentru a identifica la nivel international toti aditivii, indiferent daca acestia sunt sau nu aprobati pentru utilizare. Numerele E sunt toate cu prefixul “E”, dar tarile dinafara Europei utilizeaza doar numarul chiar daca in Europa este aprobat sau nu. De exemplu, acidul sorbic este aditivul 200, deci este prezent pe ambalajele alimentelor comercializate in Europa ca E200. Aditivul 103, alknet, nu este autorizat sa fie folosit in Europa deci nu are un numar E desi este aprobat in Australia si Noua Zeelanda.

De exemplu, vitamina C se numeste E300 in Europa, in timp ce in Australia poate fi gasita pe etichete cu numarul de cod 300 precum: acid alimetnar 300, acid ascorbic (300) sau vitamina c (300).

Aditivii alimentari sunt folositi pentru conservarea si imbunatatirea proprietatilor organoleptice ale produselor inca din cele mai vechi timpuri. De exemplu conservarea alimentelor prin saramura, cu otet, sare pentru prezervarea carnii sau dioxid de sulf pentru prezervarea vinului. La sfârsitul secolului XX au fost intridusi mai multi aditivi de origine naturala sau artificiala.

Aditivii alimentari sunt autorizati de Uniunea Europeana pentru toate statele membre, la fel ca si pentru Norvergia si Islanda.

Legislatia Uniunii Europene prevede ca pot fi folositi doar acei aditivi care sunt autorizati. Majoritatea aditivilor pot fi folositi in cantitati limitate in anumite produse alimentare. Daca nu sunt prevazute limite pentru folosirea unui aditiv, atunci acesta va fi utilizat conform procedurilor de fabricare, adica doar in cantitatea necesara pentru obtinerea efectului tehnologic dorit.

Aditivii alimentari pot fi autorizati doar daca: sunt necesari din punct de veder tehnologic pentru productie, nu inseala consumatorul, nu reprezinta un risc pentru sannatatea consumatorului.

categorii de aditivi alimentari
Foto de: atul prajapati

Categorii de aditivi alimentari – Iata mai jos cateva exemple si informatii despre acestia

Acestia pot fi impartiti in mai multe grupuri, desi exista unele suprapuneri, deoarece unii aditivi au mai multe efecte, cel mai bun exemplu fiind sarea, care este folositat atat pentru aroma cat si ca si conservant.

Acidulantele confera gust acru sau acidulat si ca exemple avem: otetul, acidul citric, acidul tartric, acidul malic sau acidul lactic.

Regulatorul de aciditate este utilizat pentru controlul ph-ului alimentelor pentru stabilitate sau pentru a afecta activitatea enzimelor.

Antioxidantii, precum vitamina C, sunt conservanti prin inhibarea degradarii alimentelor de catre oxigen.

Agentii de incarcare, precum amidonul, sunt aditivi care maresc volumul unui aliment fara a-i afecta gustul.

Colorantii alimentari sunt adaugati in alimente pentru un surplus de culoare (pentru a face alimentele sa arate mai bine), pentru a inlocui culorile pierdute in timpul prepararii sau procesarii alimentelor.

Spre deosebire de coloranti, avem si agenti de retentie, care sunt folositi pentru a pastra culoarea existenta a unui aliment.

Aromele sunt aditivi care confera mancarii un anumit gust sau miros si pot deriva fie din ingrediente naturale, fie din ingrediente create artificial.

Amelioratorii de aroma imbunatatesc aromele existente ale unui aliment si ca exemplu putem da glutamatul monosdic, acesta fiind de altfel si un aditiv destul de popular.

Agentii de tratare a fainii sunt adaugati la faina pentru a-i imbunatati culoarea sau pentru a-i imbunatati coacerea.

Conservantii previn sau inhiba deteriorarea alimentelor din cauza ciupercilor, bacteriilor sau altor microorganisme.

Stabilizatorii sau agentii de ingrosare (gelifiere), precum agar sau pectina (folositi in gemuri) confera alimentelor o textura ferma, ajutand si la stabilizarea emulsiilor. Agentii de ingrosare sunt adaugati in amestec pentru a-i creste vascozitatea fara a a-i modifica alimentului celelalte proprietati.

Indulcitorii se adauga in alimente pentru aromatizare si pentru a mentine alimentelor o energie calorica scazuta sau pentru efecte benefice in ceea ce priveste diabetul zaharat sau cariile dentare.

sunt e-urile toxice ?
Foto de: Food vector created by macrovector – www.freepik.com

Despre E-uri si ce reprezinta numerele acestora

E100 (100-199) sunt in general coloranti alimentari precum sofranul, care in Europa poate fi gasit cu denumirea E164, in timp ce in Australia poarta denumirea “culoare alimentara 164”. Alte condimente utilizate in mod obisnuit pentru a adauga culoare alimentelor sunt: turmenicul (E100) sau boia (E160c).

E200 (200-200) reprezinta conservantii, care impiedica dezvoltarea microbilor in alimente. Aici avem ca exemplu, E200, adica dioxidul de sulf, un conservant folosit in special la vin pentru a opri bacteriile acidului acetic sa transforme vinul in otet.

E300 (300-399) sunt antioxidantii precum vitamina C (E300).

E400 (400-499) este categoria unde gasim emulgatorii si stabilizatorii, folositi in mod obisnuit in supe si sosuri. De exemplu, emulgatorii ajuta la mentinerea amestecului in produse precum maioneza. Fara emulgatori, partea uleioasa si partea apoasa se pot separa.

E500 (500-599). Aici gasim regulatorii de aciditate si agentii anti-aglomerare, precum bicarbonatul de sodiu (E500) care regleaza aciditatea.

E600 (600-699), adica amelioratorii de aroma, inclusiv glutamatul monosodic (E621) sau MSG.

E700 (700-799) este categoria indulcitorilor, agentilor de spumare si a gazelor utilizate la ambalarea alimentelor, precum azotul gazos (E941), care este utilizat in majoritatea ambalajelor de cartofi, deoarece ii opreste oxidarea.

aditivi alimentari e-uri
Foto de: Bruno /Germany

Sunt E-urile toxice?

Restrictiile privind folosirea E-urilor in diferite tari variaza in functie de modul in care autoritatile respective interpreteaza rezultatele toxicitatii produselor. Toxicitatea este capacitatea unei substante de a provoca daune, care este adesea legata de cantitatea din substanta care este consumata. Totul este toxic intr-o doza suficient de mare. Ca si exemplu putem lua cofeina, care este toxica daca este consumata in cantitati foarte mari. Totusi, oamenii nu se apropie nicidecum de consumul cantitatii toxice, care ar fi mai mult de 100 de cani de cafea.

Avem aditivi interzisi in unele tari, dar nu si in altele, precum Australia. Aici avem ca si exemplu amarantul (E123), un colorant folosti pentru a da o culoare de rosu inchis alimentelor. Este permisa utilizarea acestui in alimente, in concentratii de pana la 30mg/kg, in Australia si Uniunea Europeana, dar este interzis in SUA din cauza preocuparilor ca poate provoca, cancer. In SUA, E123 a fost inlocuit cu E129, un alt colorant rosu.

Putem incadra E-urile in mai multe categorii de periculozitate precum: inofensive, suspecte si periculoase.

E-urile inofensive sunt cele naturale sau cele foarte putin procesate fata de aditivii sintetici si aici avem exemple precum: curcumina (E100), Lecitina (E322), Vitamina C (E300), Vitamina E (E306), Vitamina B2 (E101) sau guma arabica (E414).

In categoria E-urilor suspecte le gasim pe cele asupra carora cercetatorii au pareri diferite in studiile pe care le realizeaza asupra lor. Iata si cateva exemple de E-uri suspecte: silicon (E900), ulei de soia (E479), xilitol (E967), guma de xantan (E415), guma de guar (E412) sau nitrat de sodiu (E251).

E-urile periculoase ar trebui limitate consumului sau chiar interzise cu totul. Cele mai periculoase E-uri sunt: zaharina (E954), caragenan (E407), acid citric (E330), propilen glicol (E1520, benzonat de sodiu (E211), negru brilian (E151), carmin (E120), carmoizina (E122) sau monoglutamat de sodiu (E621).

Consumate in cantitati mic (o felie de pizza sau o felie de prajitura), aditivii nu sunt periculosi, potrivit oamenilor de stiinta. Acestia spun ca pericolul apare cand aceste substante se acumuleaza in organism.

In concluzie putem spune ca E-urile nu sunt neaparat rele, in general, dar daca se depaseste o anumita doza acestea pot fi toxice pentru organism.

In continuare gasiti doua link-uri cu lista tuturor E-urilor existente pana in prezent, cu specificatia ca lista poate suferi modificari pe masura ce apar noi aditivi sau aditivii existenti sunt reclasificati.

https://dermnetnz.org/topics/food-additives-and-e-numbers/ / https://en.wikipedia.org/wiki/E_number

Surse si adrese web utile:
https://en.wikipedia.org/wiki/Food_additive
https://www.foodsafety.gov/
https://poise.ro/e-urile-sanatate/

Copyright ©Acesta este un articol Descopera.Net, copierea lui este interzisa fara acordul nostru. Daca totusi doriti sa copiati partial din text sau sa folositi imagini, va rugam sa adaugati un link spre acest articol.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *